FEDERAŢIA AGRICULTORILOR FERMIERUL

Mai aproape de tinerii fermieri şi de ţărani

Femeia din mediul rural, o enigmă pentru autorităţi

O obişnuinţă în alte zone ale ţării, Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural a fost sărbătorită pentru prima dată în Vrancea la iniţiativa Federaţiei Fermierul şi Sindicatului Propact, pe 23 octombrie 2010. Deşi evenimentul nu s-a vrut unul politic, ci viza doar celebrarea femeilor care trăiesc în satele şi comunele din judeţ, autorităţile s-au lăsat aşteptate, în final onorând auditoriul cu… lipsa. Această zi este aniversată, la 15 octombrie, de aproximativ 2 miliarde de femei care trăiesc la ţară. În România numărul femeilor din mediul rural este de peste 4 milioane, adică aproximativ 25% din toţi locuitorii din aceste zone. “Autorităţile nu au timp de aşa ceva, probabil nu ies comisioane. Daca ieşeau comisioane, poate găseau timp si resurse să sărbătorească o astfel de zi. Noi găsim şi o altă explicaţie, mult mai simplă. Pentru că nu au nici cel mai mic respect faţă de această categorie socială, faţă de aceste femei care trăiesc în mediul rural. În general nu au respect faţă de nimic ce înseamnă om în ţara asta. Nu am venit să facem absolut nici un fel de politică, dar e clar: nu îi interesează. De la Prefectură nu a venit nimeni, cred că sunt pe la Bachus, pe la şpriţuri, nu au nici o treabă”, şi-a exprimat regretul preşedintele Federaţiei Agricultorilor “Fermierul”, Ginu Toma.

Această zi a fost decretată ca aniversară la Bei­jing, în 1995, la a patra Confe­rinţă interna­ţională a Feme­ilor. În România s-a sărbătorit prima dată în 1996. “Va fi prima astfel de sărbătoare, mai greu a fost în primul an, la debut. Trebuie sărbătorită această zi în mod special pentru cei din mediul rural şi cei în vârstă care au dus mai departe stindardul şi s-au bătut, au luptat pentru drepturile lor. Avem printre noi persoane care şi la vârsta de 90 de ani au participat la protestele pentru restituirea proprie­tăţilor”, a mai arătat Ginu Toma, care şi-a exprimat speranţa că nu vor mai trece încă 20 de ani pentru ca cei care au aceste drepturi să şi le primească, pentru că atunci, cu siguranţă, mulţi dintre aceştia nu vor mai fi printre noi.

La prima mani­festare de acest gen au participat mai mult bărbaţii femeilor sărbătorite, dat fiind că sim­pozionul a avut loc într-o zi de sâmbătă, zi în care, după cum se ştie, gospodinele au grijă de rânduielile casei. “Consider că dvs, acolo unde vă desfăşuraţi activitatea, munciţi mai greu şi mai mult decât mine. Femeile din mediul rural sunt mai mult angrenate în viaţa gospodărească şi trimit bărbaţii: du-te tu, poate e rost şi de un şpriţ, o şuetă, o discuţie, şi femeile, săracele, stau acasă acolo, muncesc de dimineaţă până seara. Pe drept, femeile din mediul rural merită să aibă o zi a lor. Probabil că ai noştri guvernanţi sunt atraşi de femeile blonde, de Ilene, de Roberte, de Mioare şi mai puţin de femeile care trăiesc în satele şi comunele noastre”, a fost de părere consilierul judeţean Constantin Guguianu, prezent la sim­pozion.

 

Leave a comment