FEDERAŢIA AGRICULTORILOR FERMIERUL

Mai aproape de tinerii fermieri şi de ţărani

Interes pentru banii europeni

Accesarea banilor europeni este o problemă care preocupă atât structurile guvernamentale, cât şi întreprinzători privaţi, asociaţii, persoane fizice. Modalităţile şi formele asociative prin care se poate ajunge la accesarea acestor fonduri au fost dezbătute în cursul săptămânii trecute în localitatea Baraolt, judeţul Covasna, o zonă cu mari probleme economice după sistarea activităţii miniere, în urmă cu 15-20 de ani. Consfătuirea a fost organizată de Confederaţia Sindicală Naţională „Meridian”, în parteneriat cu Federaţia „Fermierul”. Au participat oficialităţi locale din zonă: primari, consilieri locali, fermieri, persoane care doresc să acceseze fonduri pentru derularea unor afaceri.

Dl Florian Buzan, moderatorul consfătuirii, preşedintele CSN „Meridian” Mureş, a subliniat importanţa informării cetăţenilor în această etapă premergătoare perioadei 2014-2020, când va trebui să avem o capacitate superioară de absorbţie a fondurilor puse la dispoziţia României de UE. Dl Bogdan Buzescu, secretar general al Federaţiei „Fermierul”, a punctat în expunerea sa cele mai importante elemente desprinse din întâlnirile cu comisarul european pentru agricultură, dl Dacian Cioloş, şi situaţia privind constituirea Camerelor Agricole.

Mulţi dintre cei prezenţi au reclamat lipsa de informaţie, birocraţia excesivă, corupţia din sistem şi teama de a nu eşua într-o afacere. În acest sens, au arătat că sunt constituiţi în asociaţii agricole, care întâmpină probleme în protejarea culturilor din cauza mistreţilor şi urşilor. Fondul de vânătoare a ajuns în mâna unor moguli care nu-şi îndeplinesc obligaţiile privind hrănirea animalelor sălbatice şi protecţia culturilor.

Numai în zona Baraolt-Băţani, în ultimul an, au fost omorâte de către urşi 38 de bovine, motiv pentru care cetăţenii cer modificarea urgentă a Legii gospodăririi fondului cinegetic.

Consfătuirea s-a încheiat într-o notă optimistă şi anume că, în perioada următorilor ani, banii europeni o să ajute mult la dezvoltarea economico-socială a zonei.

Leave a comment