FEDERAŢIA AGRICULTORILOR FERMIERUL

Mai aproape de tinerii fermieri şi de ţărani

Archive for October, 2013

RAPORT SUSTENABILITATE Proiect ProActiv – program pentru facilitarea accesului pe piața muncii POSDRU/102/5.1/G/77882

Proiectul a fost conceput în perspectiva continuării şi dezvoltării unor activităţi, avându-se în vedere atingerea rezultatelor. În plus, pentru maximizarea rezultatelor şi potenţială implementarea ulterioară la nivelul altor judeţe din regiune, activităţile de informare şi promovare a măsurilor active de ocupare vor continua să fie susţinute de către Beneficiar, ca şi activităţi ce sunt deja înscrise în însuşi statutul său. Aceste activităţi au furnizat bază pentru continuarea activităţii de dezvoltare a competentelor resursei umane în raport cu cererea pieţei muncii, în judeţele în care calificările nu sunt adaptate în raport cu necesităţile şi realităţile zonei. Această activitate a fost susţinută de către Partenerul 1, în calitatea sa de furnizor de formare profesională, cu experienţa de 15 ani în domeniu în 3 regiuni ale ţării.

În acest sens, Partenerul 1 Internaţional Computer School a derulat în perioada noiembrie 2012 – octombrie 2013 un număr de 14 cursuri de formare profesională pentru dezvoltarea competentelor resursei umane în raport cu cererea pieţei muncii adresate inclusiv persoanelor aflate în căutarea unui loc de  muncă în următoarele domenii: lucrător în comerţ, operare calculator electronic şi reţele, resurse umane, agenţi de pază, operator introducere, validare şi prelucrare date, antreprenoriat.

Campaniile de mediere şi promovarea iniţiativelor locale/regionale pentru sprijinirea persoanelor aflate în şomaj în vederea integrării/reintegrării pe piaţa muncii (rezultatul activităţii 7) realizate prin proiect constituie un element important al ansamblului de măsuri ce au ca scop facilitarea integrării în munca a grupului ţinta. În acest sens acestea sunt la dispoziţia AJOFM din cele 3 judeţe de implementare, în baza parteneriatelor încheiate cu acestea.

Diseminarea informaţiilor relevante privind accesul la formare profesională şi oportunităţile pieţei muncii, precum şi a ultimilor noutăţi europene şi naţionale în domeniul integrării socio-profesionale (aspecte juridice, reglementări ale politicilor publice, idei de afaceri, modele de bune practici etc) s-a realizat prin intermediul a două pagini web – a Federaţiei Agricultorilor Fermierul şi a Internaţional Computer School. Totodată parteneriatele încheiate în cadrul proiectului pentru promovarea iniţiativelor locale/regionale pentru sprijinirea persoanelor aflate în şomaj de lungă durată în vederea integrării/reintegrării pe piaţa muncii, la nivelul celor 3 judeţe constituie un element important în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor optime pentru ocuparea forţei de muncă atât la momentul actual, cât şi pe viitor.

Prin organizarea seminariilor cu tema “Măsuri active de ocupare pentru o piaţă a muncii inclusiva”, proiectul şi-a propus să impulsioneze identificarea de soluţii pentru reducerea ratei şomajului în muncă şi creşterea ratei de ocupare la nivel regional şi local, şi să promoveaze iniţierea de parteneriate între actorii relevanţi din domeniu. Prin comunicarea rezultatelor proiectului exista posibilitatea dezvoltării acestuia la nivel naţional prin implicarea instituţiilor cu atribuţii în ocuparea forţei de muncă şi a partenerilor sociali reprezentativi.

Reprezentant legal

Ginu Costel TOMA

Tabel activități:

8

7654321

Comisia de Agricultură din cadrul Camerei Deputaţilor şi-a ţinut lucrările la Focşani

- Podgorenii vrânceni cer politicienilor o legislaţie care să le permită valorificarea vinului

S1810036În premieră, Focşaniul a găzduit pe 2 octombrie 2013, la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vrancea, lucrările comisiei pentru agricultură din camera deputaţilor, comisie condusă de deputatul PNL de Vrancea, Nini Săpunaru. Acesta a dorit să aducă la Focşani o bună parte din cei 34 de membri ai comisiei, tocmai pentru a lua contact cu realităţile din acest judeţ în domeniul cultivării viţei de vie, mai ales că la şedinţă au fost invitaţi să participe şi mici producători, dar şi reprezentanţii unor firme importante din domeniul vinificaţiei. „Este o problemă foarte delicată la noi în judeţ. Avem 18.000 de mici fermieri stăpânesc 15.000 de hectare de vii, în 18 localităţi viticole. Aici este un fenomen social, care nu se mai regăseşte în altă parte a ţării”, s-a adresat deputatul Nini Săpunaru colegilor săi.

A urmat o dezbatere asupra legislaţiei viei şi vinului, în cadrul căreia producătorii s-au plâns că sunt îngrădiţi să-şi valorifice munca. „Problema cea mai stringentă a fermierilor este că sunt îngrădiţi în a-şi valorifica liber strugurii, mustul din struguri şi vinul obţinut din propria recoltă. Reprezint 14.000 de mici producători şi avem 33 de milioane de euro cheltuieli cu tehnologia şi suntem împiedicaţi să ne recuperăm cheltuielile. Este singura activitate economică din agricultură în care ţăranul nu are voie prin legislaţia actuală să-şi valorifice producţia. Noi nu am fost niciodată consultaţi să ne spunem obiecţiunile la legea Viei şi Vinului”, a precizat Toader Manole, preşedintele asociaţiei viticultorilor vrânceni.

Totodată, Costel Ichim, vicepreşedinte al Federaţiei Agricultorilor Fermierul, a ţinut să precizeze că nu trebuie ignorat factorul social al viticulturii şi legislaţia trebuie îmbunătăţită pentru cei care deţin majoritatea suprafeţelor cultivate şi nu pot să-şi vândă produsele obţinute.

Pentru restul articolului, citeşte aici

http://adevarul.ro/locale/focsani/vin-1_524c2414c7b855ff56ef126a/index.html