FEDERAŢIA AGRICULTORILOR FERMIERUL

Mai aproape de tinerii fermieri şi de ţărani

Archive for the ‘COMUNICATE’ Category

Proprietarii de păduri din Mera pichetează sediile Direcţiei Silvice şi Prefecturii Vrancea. Ei se luptă de patru ani să-şi recupereze moştenirile

mera totcopuOamenii spun că vor merge până la primul ministru să-şi caute dreptatea dacă nu vor fi împroprietăriţi cu pădure pe amplasamentul stabilit de justiţie. Mai mulţi reprezentanţi ai Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din comuna Mera, membri ai SNAPT Propact, au mers astăzi din nou la Prefectura Vrancea, pentru a reclama abuzurile la care spun că sunt supuşi din partea instituţiilor statului. Deşi au hotărâri definitive şi irevocabile de punere în posesie încă din anul 2010, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi. Proprietari de păduri din comuna Mera spun că sunt purtaţi pe drumuri, de patru ani, pentru a intra în posesia celor  230,5 hectare de păduri care le-au aparţinut şi pentru care au obţinut câştig în instanţă. Ei acuză Direcţia Silvică că nu mai vrea să respecte protocolul semnat în luna ianuarie, prin care se menţionează că se va pune la dispoziţia comisiei locale suprafeţele cu care oamenii vor fi împroprietăriţi. Din această cauză, oamenii sunt hotărâţi să-i scrie primului ministru al României. Până atunci însă vor picheta sediile Direcţiei Silvice, Ocolului Silvic Focşani, Prefecturii Vrancea, în speranţa că vor fi băgaţi în seamă de cineva.

Articol preluat din Adevărul, autor Ștefan Borcea

_______________________________________________

Jurnal Atlas TV

____________________________________________________________________
Conferinta de presa filmare proprie

 

Agricultura, la raport, prin prisma dialogului social

Fragment din emisiunea Viata satului, difuzată pe TVR1, pe 30 martie 2014

Federaţia Agricultorilor Fermierul şi SNAPT Propact au negociat norma de venit pentru micii producători agricoli din Vrancea

craciun si costelAnul 2013 a fost, pentru micii producători agricoli, persoane fizice, un an dificil în ce priveşte aplicarea unitară, indiferent de zonă, a normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor, obţinute din exploatarea terenurilor  agricole, a animalelor şi din alte activităţi ce vizează acest domeniu. Vocea acestor truditori ai pământului şi dezacordul lor în ce priveşte modul inechitabil de impozitare au fost auzite, într-un final, de autorităţi care au promis că vor rezolva situaţia în 2014. Acest lucru s-a concretizat prin formarea unor comisii speciale care au stabilit norme de venit reale, conforme cu particularităţile fiecărei zone. Din judeţul Vrancea, au prezentat metodologia şi criteriile de stabilire a normei de venit doamna Petra Ochişor, director executiv DADR Vrancea, domnii Cătălin Popescu, prefectul judeţului Vrancea, Costel Ichim, vicepreşedinte F.A. Fermierul şi preşedinte SNAPT Propact, şi Constantin Crăciun – Ţăranu’ Sărac, lider de sindicat şi preşedinte de cooperativă.

(Material preluat de la TVR, emisiunea Viata Satului, 9 mart. 2014)

___________________________________________________

Opinii despre modul de aplicare a normelor pe venit în județul Vrancea, 29 iunie 2014 (preluare Viața Satului)

 

Costel Ichim, liderul Propact Vrancea, îi cere demisia subprefectului Cristi Misăilă: “Dacă nu poate conduce o comisie, să-şi dea demisia”!

Costel-Ichim-11-septembrie-2011Costel Ichim, liderul Sindicatului Propact, l-a atacat astăzi pe subprefectul Cristi Misăilă, în cadrul unei conferinţe de presă. “Cerem întrunirea de urgenţă a Comitetului de Urgenţă pentru rezolvarea problemelor legate de înfiinţarea Camerei Agricole. Dacă subprefectul Cristi Misăilă nu poate şi nu are capacitatea să conducă această comisie care trebuie să se ocupe de probleme, să-şi dea demisia. Jumătate din judeţele ţării sunt în faza finală în ceea ce priveşte camerele Agricole”, a precizat Ichim.

Imagini de la conferinţa de presă, pe link-ul de mai jos:

http://tv.vranceamedia.ro/video-costel-ichim-liderul-propact-vrancea-ii-cere-demisia-subprefectului-cristi-misaila-daca-nu-poate-conduce-o-comisie-sa-si-dea-demisia/

Costel Ichim, despre certificatele de producător

Costel-Ichim-conferinta-Propact-august-2013Liderul Sindicatului Propact a explicat ce vrea să facă statul cu certificatele de producător şi care ar fi efectele în rândul agricultorilor. ”Băbuţa care merge în piaţă trebuie să ştie o serie de lucruri pe care, însă, nu le va învăţa vreodată. Când statul vrea să pună în aplicare ceva, trebuie să facă norme foarte clare“,  a explicat Costel Ichim pentru Vrancea Media.

Conferinţă de presă Federaţia Agricultorilor Fermierul – Focşani, 25 mai 2013

Seminar privind extinderea utilizării opțiunilor simplificate privind costurile

Autoritatea de Management POS DRU a organizat in data de 14 aprilie 2013 la Hotel Internațional –  București, seminarul cu tema “Extinderea utilizării Opțiunilor Simplificate privind Costurile în programele FSE pentru perioada 2014-2020”.

La deschiderea evenimentului Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, a declarat „România este singurul stat care nu a aplicat măsuri de simplificare până în prezent, sper ca alături de toți colegii mei să facem acest lucru posibil. Pentru actuala perioadă încercăm să simplificăm ce se mai poate simplifica, dar discuția se va axa pe următorul ciclu financiar 2014-2020”.

Totodată, Laurent Sens, Ofițer Politici – DG Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune, a subliniat că „Rolul FSE este acela de a crea locuri de munca, nu de a verifica ore întregi documente. Trebuie să ne concentrăm munca pe ceea contează, pe incluziune sociala, pe crearea locurilor de munca”.

La conferință a mai participat Sorin Dumitru Ștefoni – Secretar de Stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vîrstnice, Francisco Merchan Cantos – Director Audit și Control, Direcția Generală Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune, Comisia Europeană.

Ministerul Fondurilor Europe a inițiat deja aplicarea unor măsuri de simplificarea a procedurilor de implementare, astfel, începând de luni 22 aprilie a.c., beneficiarii proiectelor finanțate din POS DRU vor depune doar documente justificative în format electronic pentru a deconta sumele aferente cheltuielilor eligibile și li se vor rambursa plăţi parţiale, în cazul în care nu au depus unele documente justificative, pentru sumele aferente cheltuielilor eligibile care vor fi validate.

Seminar Ad-hoc (IV): “Valorificarea potenţialului horticol”

24/07/2012 – 27/07/2012

Cel de-al patrulea seminar ad-hoc, cu tema “Valorificarea potențialului horticol”, va fi organizat în perioada 24 – 27 iulie 2012 la Râmnicu Vâlcea și se adresează în special grupurilor de producători.

În cadrul seminarului, specialiștii români și străini vor prezenta rolul și locul horticulturii în agricultură la nivel mondial, european și național, vor fi dezvoltate idei de marketing pentru produsele horticole, reperele de bază pentru valorificarea superioară a produselor horticole, vor fi evidențiate avantajele și dezavantajele asocierii producătorilor horticoli, și totodată, vor fi prezentate experiențe de succes şi numeroase studii de caz despre asociere, agricultura bio și permacultură.

Vor fi organizate 2 vizite de studiu și 4 ateliere de lucru.

Organizator Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală

http://www.rndr.ro/EvenimentDetaliu.aspx?id=1008

Propuneri  ale Federaţiei Agricultorilor Fermierul în cadrul seminarului ad hoc „Valorificarea potenţialului horticol” 24 – 27 iulie 2012, Râmnicu Vâlcea

a) Producţia necomercializata sau neindustrializata poate fi oferită micilor producători de conserve. Ofertele pot fi publicate pe site-ul RNDR.

b) Capacitatea de industrializare este aproape nulă faţă de producţia marfa înregistrată sau neînregistrată.

c) Spaţiile de stocare / sortare sunt insuficiente.

d) Aşteptările fermierilor cu privire la fondurile europene pentru reconversia culturilor pe programul 2014 – 2020 sunt optimiste. Reconversia trebuie însoţită de un program pentru investiţii în prelucrarea primară şi secundară.

e) Este recomandată o măsură în cadrul PNDR de stimulare a parteneriatelor public – private prin care administraţiile locale să poată accesa fonduri europene fiind astfel obligate să:

- stimuleze / încurajeze participarea fermierilor la asociere între ei şi împreună cu Primăriile;

- angajeze specialişti care să fie mai aproape de ţăranii fermieri;

- creeze birouri de consultanţă şi, pe termen mediu, să dezvolte un birou de scriere de proiecte;

- identifice strategii de dezvoltare locală prin

1. Crearea de întreprinderi sociale de prelucrare primară şi/sau

2. Investiţii specifice privind teritoriul comun indiferent de proprietate.

f) Accizele să fie aplicate la vânzare şi nu la butoi pentru producţia de băuturi alcoolice din fructe (ca şi la TVA: plata la încasare şi nu la facturare);

g) Asiguratorii să asigure veniturile şi nu cheltuielile la fel ca în celelalte ţări europene;

h) Finanţarea să coste rezonabil: dobânzi ca şi în Europa şi chiar subvenţionate.

Chestionar consultativ lansat de PAC

Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene (PAC) este una dintre cele mai importante politici, care afectează viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre cele 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene.

În prezent, această politică se află în plin proces de reformă, pe această temă având loc o amplă dezbatere. În cadrul acestei dezbateri, Parlamentul European a lansat un proces de consultare a cetăţenilor, care îşi pot exprima opinia prin intermediul unui chestionar disponibil la adresa http://www.food4.eu/ro/have_your_say.html .

Spuneţi-vă cuvântul!

De la agricultori la consumatori: ce fel de politică agricolă şi alimentară comună?
Prezentul chestionar se adresează tuturor cetăţenilor UE, nu numai lucrătorilor sau specialiştilor din domeniul agriculturii. Chestionarul ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea cunoştinţelor dumneavoastră privind principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană (UE).
Răspunsul la următoarele întrebări nu presupune o înţelegere aprofundată sau o cunoaştere prealabilă a politicii agricole comune a UE. Întrebările au un caracter general, bunul simţ şi câteva reflecţii personale fiind de ajuns pentru a putea răspunde la ele.
Completarea chestionarului durează 5-10 minute. Vă invităm să răspundeţi cum consideraţi de cuviinţă.

Toate răspunsurile vor fi centralizate intr-un document de care Parlamentul European va ţine cont în elaborarea unei poziţii referitoare la reforma PAC.

De asemenea, apreciem contribuția dumneavoastră în popularizarea acestui proiect către toți cetățenii interesați de acest subiect.

Chestionarul poate fi completat până cel târziu Luni, 27.08.2012, ora 12.00.

Vă mulţumim şi vă aşteptăm cu interes opiniile!

Notă juridică şi protecţia datelor cu caracter personal

 

Federaţia Agricultorilor Fermierul, membră a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală, participă la a treia sesiune a Grupurilor de Lucru Tematice

Intâlnirea care va avea loc în perioada 30-31 august 2012, la Saschiz, jud. Mureș. Această întâlnire este ultima din acest an şi face parte din seria de 3 întâlniri ale Grupului de Lucru Tematic 4 – ”Suport pentru ferme mici si mijlocii”. Cele 8 Grupuri de Lucru Tematice(GLT) au fost constituite la cea de a 2-a Reuniune a Comitetului Național de Coordonare (CNC) al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală (RNDR).

Scopul acestor Grupuri de Lucru Tematice este de a stabili un forum de dezbatere a subiectelor relevante privind dezvoltarea rurală în România. Structura fiecărui grup, liniile de lucru, metodologia de lucru, activităţile care se doresc să se desfăşoare şi rezultatele care se obţin vor fi specifice fiecărui grup în parte.

Grupurile de Lucru Tematice sunt:

GLT 1 – Promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural (inclusiv turismul rural)

GLT 2 – Schimburi de Bune Practici pentru GAL-uri

GLT 3 – Oportunităţi de finanţare

GLT 4 – Suport pentru ferme mici şi mijlocii

GLT 5 – Forţa de muncă în mediul rural

GLT 6 – Mediu şi Infrastructură verde

GLT 7 – Creşterea competitivităţii

GLT 8 – Asociere şi Cooperare

Primul pas făcut cu dreptul către Camerele Agricole

Preşedintele Comitetului Naţional de Iniţiativa pentru organizarea alegerilor pentru Camerele Agricole în toată ţara a fost ales ieri, 22.08.2012. Gheorghe Glaman (foto) este un profesionist cu o experienţă de 50 de ani în horticultură şi administraţie. Om de ştiinţă şi manager a creat 19 soiuri certificate şi are patru invenţii şi brevete printre care “Produs de origine vegetală pentru combaterea dăunătorilor plantelor şi de creştere a imunităţii lor, compoziţii care conţin şi metoda de protecţie a plantelor”.

Autor a numeroase lucrări de cercetare în viticultura şi pomicultura, premiat de diverse institute de cercetare internaţionale, Gheorghe Glaman este membru al Comitetului Executiv al Societăţii Internaţionale de Ştiinţe Horticole, preşedinte al Societăţii Române a Horticultorilor, vicepreşedinte al Secţiei de Horticultura a  Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu – Siseşti”, profesor universitar, doctor honoris causa.

Manager experimentat, Gheorghe Glaman a condus pentru perioade îndelungate unităţi de producţie mari dar şi Trustul Pomiculturii, Direcţia Generală Tehnica a Horticulturii.

“… Deci depinde de unde priveşti. Dacă vrei să ai un măr perfect, care să arate bine într-o fructieră, atunci cauţi aşa ceva. Dacă vrei un măr cu rapăn atunci… Cercetarea are un rol important, dar, din păcate, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Agriculturii, Guvernul în totalitatea lui, Parlamentul, ca să nu merg şi mai departe, îşi bat joc de cercetarea agricolă, caută să le ia şi terenurile. Acum au început să le ia şi clădirile. N-am să înţeleg de ce toate guvernele s-au purtat criminal în ceea ce priveşte cercetarea, şi nu doar cea agricolă. Şi vom plăti cu vârf şi îndesat greşelile acestor 16-17 ani. Singura speranţă este faptul că Uniunea Europeană intenţionează să oblige ţările să aloce circa 3 procente din PIB pentru cercetare. Poate asta să-i mai trezească şi pe ai noştri, care au mai degrabă treabă cu îmbogăţirea decât cu progresul ţării româneşti”. Gheorghe Glaman.

Mai sunt multe de spus despre Gheorghe Glaman, un om cu asemenea experienţă şi recunoaştere. Dacă reuşim să multiplicăm la nivel naţional acest pas în crearea Camerelor Agricole, avem motive serioase să sperăm la un loc fruntaş în agricultură europeană.

CV Glaman Ghe

Federaţia Agricultorilor Fermierul va participa la Târgul de Economie Sociala CEFEC 2012, Suceava 20 – 22 septembrie 2012

În contextul actualei crize economice, înţelegerea şi valorificarea potenţialului economiei sociale sunt esenţiale. Federaţia Agricultorilor Fermierul îşi propune să răspundă nevoilor de cunoaştere a stadiului actual de dezvoltare a economiei sociale în România şi să participe la crearea condiţiilor necesare de implementare a proiectelor. Federaţia Agricultorilor Fermierul propune măsuri de dezvoltare zonală şi regională în cadrul parteneriatelor de lucru cu diverse organizaţii naţionale şi/sau europene.

Parteneri la organizarea evenimentului sunt Primăria Municipiului Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava. Totodată, la organizarea acestui eveniment participă şi Fundaţia pentru dezvoltarea Societăţii Civile – FDSC. La această conferinţă sunt aşteptaţi delegaţi din 14 ţări.

Invitat special la Conferinţa CEFEC, Oana Ciurea, din partea Comisiei Europene.

Federaţia Fermierul se prezintă

Federaţia Agricultorilor Fermierul este o organizaţie sindicală, neguvernamentală, care reuneşte organizaţii sindicale din agricultură, piscicultură, pescuit, silvicultură şi economia vânatului. De la înfiinţare şi până în prezent, federaţia s-a concentrat pe identificarea şi propunerea unor modificări legislative, necesare unei bune funcţionări a mediului economico-social în care membrii săi îşi desfăşoară activitatea, dezvoltând o cunoaştere profundă a problemelor regionale şi europene în toate aspectele lor.

Federaţia Agricultorilor Fermierul desfăşoară permanent întâlniri cu membri de sindicat şi cu persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă, şi şomeri, în special din mediul rural, cu scopul de a-i consilia în vederea constituirii lor ca forme asociative: grupuri de producători, cooperative, societăţi comerciale, asociaţii şi fundaţii şi diferite forme de asociere

Apropierea de ţărani, de fermieri ne-a întărit şi mai mult convingerea că toţi tindem spre modele şi concepte europene. Preţul acestui deziderat este munca asiduă. Cu mânecile suflecate, aşa cum îi stă bine ţăranului.

Realităţile acestei ţări întotdeauna s-au văzut mai bine de jos, de la talpa ţării, şi nu de la înălţimile ameţitoare ale unor birouri. Ne bazăm pe apropierea dintre oameni şi nu pe dezbinare.